Cand aveam vreo noua-zece ani si cartierul meu era scormonit de uriasele buldozere galbene, colindam cu prietenii mei maruntaiele cenusii ale stradutelor, strabatute de conducte acoperite cu vata de sticla pe care le calaream pana la orele tarzii ale inserarii. La vremea aceea, nici macar blocurile de patru etaje de vizavi nu se construisera inca si, pe locul lor, odihneau macarale si schelete de beton, de pe care faceam intreceri  cine poate sa sara mai de sus. Nu mai spun ca de parcari nici nu era vorba si, cum masinile erau putine, jucam fotbal pe unde voiam noi, nu ca astia mici de-acum care stau toata ziua in casa, findca nu mai gasesc, sraracii, nici-un spatiu ca lumea de joaca. Pe atunci, aveam un teren mare de fotbal, cu o poarta desenata cu caramida pe « blocul lui Belgianu’ » (era belgian pe bune si avea un Renault 25 negru) si cu cealalta poarta facuta din pietroaie grele aduse de pe santier. Poarta asta provoca mereu cate-o cearta intre noi, caci, neavand bare, lasa mereu loc de discutii daca fusese gol sau nu. Aveam la blocul F nu-mai-stiu-cat si un teren de « frunza », ca ne alergam in jurul terenului atat de tare, incat mereu ma certa mama fiindcaca veneam cu puloverele si tricourile rupte in iuresul jocului. Mai jucam si « noua caramizi », fugarindu-ne cu mingea cateva strazi spre gara, pana la baba de la care luau parintii nostri lapte, dar nu mai mult, caci altfel ajungeam la gradinita, unde era paznic un bosorog care ne batuse, odata, rau de tot cand ne-a prins la furat de corcoduse. Distractie mare era si impuscatea cu cornete, pe care le faceam din jumatatile de foi ale caietelor folosite, de ramanea albastri la gura de cerneala, si le suflam prin tevile sterpelite din rezerva mamelor pentru suflat in varza. Mai era si pititea, « leapsa pe animale », « ce-ai mancat ? », « flori fete sau baieti » si jocul ala cu un cerc care reprezenta globul iar noi ne imparteam statele lumii in forma de sectoare si apoi le disputam tragand cu mingea unul in altul. Eram la bloc numai baieti unul si unul : Alin de la doi, caruia – nu stiu de ce – ii spuneau toti « Basina », Ginel, care, dandu-se cu fundul pe balustrada lucioasa de plastic cazuse in cap si ramasese balbait, « Chilot », care se supara daca ii spuneam asa si il chema pe Adi, frate-sau mai maresa ne bata, « Strambu », care in afara de fotbal nu stia nimic, « Gurita », care o vrajise pe fata lu Belgianu’, Creierul, care-si primise porecla fiindca nu stia dribleze si Robotelul caruia i se zicea astfel fiindca invata bine la scoala.

Cu ei pierdeam vremea in fiecare zi, dupa ce ieseam la pranz de la scoala, iar, cand era vacanta de vara, ne strangeam de la primele ore ale diminetii, mai ales ca atunci aveam parte de o distractie speciala. Cand lumea se ducea dimineata la serviciu, noi ne asezam in canal, sub puntile de fier ce legau trotuarele scobite si ne zgaiam prin gratar pe sub fustele femeilor. Atunci am vazut pentru prima oara cum arata niste chiloti de dama si erau chiloti adevarati, nu slipi de baie cum purtau femeile la mare. Aia pe care-i vedeam noi eau erau albi de bumbac si abia se ghiceau printre grilajul de fier si cutele rochilor, nu ca aia colorati de baie, care straluceau in lumina soarelui si aratau ca o uniforma ceva mai sumara. Cei care se plimbau pe deasupra noastra erau misteriosi si aduceau cu ei promisiunea unor secrete ce depaseau experienta noastra de copii hraniti cu povestirile auzite pe la baietii mai mari. Tot atunci am vazut intr-o seara, pentru intaia data in viata, o deschizatura de femeie, atunci cand a trecut maica-sa lui Bogdan Motanu’, o doamna putin plinuta si rumena in obraji, dar frumoasa foc, de se uitau toti tatii nostri si-si dadeau coate la sedinta de la asociatie cand trecea ea pe-acolo. Traversase podul cu galeata de gunoi si era imbracata intr-o rochie de casa, scurta pana la genunchi, ca se vedea totul pe sub ea, chit ca era seara. Si acum am ramas in minte cu imaginea vulvei acoperite de puful negru de par, ce nu reusea sa ascunda alcatuirea ciudata a ravnitei despicaturi. Si pe bune ca era ciudata, caci, atunci cand le-am zis colegilor de scoala ca « pizda e taiata-n doua » au ras de mine, si mi-au zis ca asa au doar fetitele, nu femeile, care sunt strapunse in smocul de floci, nu intre picioare.

Cica tot fara chiloti pe ea a trecut podul si Corina, nepoata unor pensionari din bloc cu Strambu. Era o bruneta frumoasa cu ochii putin alungiti, de-asta baietii mai mari ii ziceau Japoneza. Ea era mai mare ca noi si tocmai ce intrase la liceu in vara aceea cand se facuse mai frumoasa si mai enigmatica decat toate fetele pe care le vazusem noi pe la bloc. Cand a trecut grilajul era de mana cu prietenul ei, un ochelarist speriat de bombe din alt cartier, (nimeni nu intelege cum o papusa ca Japoneza putea sa umble cu sfrijitul ala chior), iar noi ne-am inghesuit toti sub grilaj sa ne holbam pe sub fusta. Ce-i drept, nu prea s-a vazut nimic, ca avea o fusta foarte stramta pe ea, dar Strambu si Chilot au inceput sa chicoteasca si sa zbiere ca i-au vazut pizda, dar in afara de ei, care erau cei mai laudarosi de la bloc, nimeni nu a vazut ceva. Dupa un timp, se imprastiase vorba pe la toate blocurile ca Japoneza umbla fara chiloti asa ca am inceput si noi sa zicem ca am vazut-o, incat de la un timp ajunseseram sa credem pe bune. Eu unul devenisem atat de convins de lucrul asta, incat si la scoala le povestean despre Corina Japoneza, dar acum nu mai mentionam nimic despre crapatura. Dar cat de convins eram eu ca vazusem comoara Japonezei, in noptile cand ma trimitea mama la culcare, tot la maica-sa lui Motanu imi ramasese mie gandul si la imaginea acelei taieturi pufoase dintr-o seara minunata de vara.

=================================

Foto:Zapoljarnyi, urban heating via ja4ka4ma’s photostream

Cartea de Stiintele Naturii e foarte frumoasa, are poze multe si colorate iar curcanul este mai frumos decat toti pe care i-am vazut pana acum, chiar mai frumos decat aia ai lu’ tanti Anica. Fata lui nenea Dodi, care are video, mi-a zis ca desenele animate sunt si ele la fel de colorate, chiar si alea de sambata de la unu de la Gala Desenului Animat. Nimeni nu stie cum o cheama, toata lumea ii zice “fata din flori a lui Dodi”. Nu stiu de ce ii zice lumea asa, mie nu mi se pare deloc frumoasa.

Ieri am fost la ea si m-am uitat in sopron la video. Era un film cu bataie, cu carate, ceva cu un templu saolin. La video toti actorii vorbesc cu glas de femeie si nu e cu scrisuri. Si filmul e colorat, era mult rosu acolo si multa bataie. Desene nu a avut, si a fost mai bine, ca era frig in sopron. Eu am prins un loc bun, pe pragul de lemn de la crama, era mai cald decat daca stateam pe jos. Copiii lui tanti Minica stateau cel mai aproape de televizor si erau mai cuminti decat erau de obicei. A aparut si tata. S-a uitat intai la mine si m-a intrebat daca am pus ceva sub fund. I-am zis ca nu mi-e frig dar nu m-a crezut si mi-a zis ca ori stau pe scaun, ori ma duc acasa. Am plecat suparat acasa. Nu am vrut sa stau pe scaun fiindca din spate nu se mai vedea nimic de capetele celorlalti, si am si vrut sa le arat eu lor ca atunci cand ma supar fac ce vreau eu.

Pana sa ies din curtea lui Nea Dodi am furat un ciorchine de strugure de frantuzeasca, care are broboanele de parca sunt pline de bruma, si l-am mancat nespalat pe tot. Noaptea mi s-a facut rau, m-am deranjat la stomac, mama mi-a facut ceai de menta fara zahar si m-a pus sa beau mult. Eram suparat, stiam ca a doua zi o sa primesc din nou orez fiert fara sare si paine prajita. Mi-a dat Saprosan, dar tataia mi-a dat pe ascuns si un Galisan, e pentru gaini dar stie el ca e mai bun decat toate ale pe care le cumpara ai mei de la oras.

A doua zi a fost bine ca nu m-am dus la scoala. Avem o doamna noua care se uita cu frica la mine si tipa foarte tare. Nu-mi place sa o vad. Abia au plecat ai mei ca eu am si dat fuga in gradina. Pitisem acolo o prastie cu zgarciuri de-alea verzi de la o masca de gaze. Sunt cele mai bune, mai sunt bune si alea de manusi de cauciuc dar se pisca repede si se rup. Am adunat corcoduse verzi – se trage bine cu ele fiindca sunt rotunde si nu prind efect – si am inceput sa trag in spalierii de la vie. Imi place cand nimeresc, corcodusele parca explodeaza. Dupa ceva vreme m-am plictisit si m-am dus in fundul gradinii, spre Balbaitu’. Sunt niste salcami acolo si vin porumbeii lui Nea Olanu si se aseaza in ei. M-am pitit printre maturile verzi si am asteptat. Mirosea urat si pamantul era moale, nu-mi placea. Incepusem sa ametesc, sigur era de la durerea de burta. Dar am stat, fiindca am vazut eu intr-un film, “Detasament cu misiune speciala”, ca asa se face. Trebuie sa ai rabdare daca vrei sa iei tinta in vizor.

Nu venea insa niciun porumbel. Cred ca din cauza lu’ Lia, tiganca, care plivea gradina din colt a lui nea Popa si aduna susai in poala. Statea aplecata de ziceai ca are spatele rupt, se ridica din cand in cand sa-si stearga transpiratia cu dosul mainii ca palma era plina de pamant negru si dupa aia o lua iar de la capat. Canta ceva din gat, se auzea ca un harait. La un moment dat, s-a uitat iar de jur imprejur, si-a ridicat fusta in spate si si-a prins-o in cordonul de la sort. Era in curul gol, n-avea chiloti pe ea si avea o gramada de par. Avea par cat o capra! M-am facut si mai mic, de frica sa nu ma prinda. Burta ma durea si mai tare, mi-era cald tare si-mi venea sa vomit. Dar am stat locului. Am vazut ca daca se apleca, se vedea si altceva, nu prea bine din cauza parului. “Deci asa arata o pizda”, am zis in gand, nu tare, ca nu voiam sa ma prinda.

Dupa vreo jumatate de ora, s-a auzit poarta de la gradina lui nea Popa. Lia si-a dat repede fusta la loc. Nea Popa a venit, a inceput sa ii zica ceva, tot intindea mainile spre ea, Lia il impingea, asa, un pic, nu auzeam ce vorbeau ca vorbeau incet. Pana la urma nea Popa a pus-o in patru labe pe Lia si i-a ridicat iar fusta. Si-a scos puta, si el avea o gramada de par, si a inceput sa o scuture cu mana. S-a facut mare tare si i-a bagat-o in fund tigancii, pe care sigur o durea fiindca gemea. A inceput s-o impinga, la fel cum fac cainii. Dar cainii stau mai mult, si raman si innodati. Nea Popa n-a stat mult, a scos puta repede, era iar mica, si si-a sters-o de sortul tigancii. Tiganca i-a dat o palma, si nea Popa a ras. S-a ridicat, s-a pisat prin gardul de sarma pe ridichile lui nea Olanu, s-a incheiat la pantaloni si a plecat. Cand a ajuns in poarta gradinii, s-a intors si i-a strigat Liei sa adune si iarba din straturile de ceapa verde. Lia a scuipat spre el, dar cand a terminat cu susaiul s-a dus spre straturile de ceapa. Si-a ridicat fusta, s-a lasat pe vine si s-a pisat si ea peste ceapa lui nea Popa.

Abia atunci am putut sa ma strecor afara din gradina. Mi-era tare rau, si asa mi-a fost si in zilele urmatoare. N-am fost la scoala toata saptamana, si nici n-am iesit din casa.

====================================

Foto:Children’s eye, via mikelens’ photostream

1. Care e dilema unui caine care se linge pe putza?

Daca da sau ia muie.

2. De ce se linge cainele pe putza?

Fiindca poate.

Chiar daca le stiati, nu-i rau sa iti aduci aminte de ceva amuzant. Mai ales ca serveste excelent ca intro pentru subiectul de azi. Ia uitati ce am gasit pe Amazon: [link aici]

Sper sa nu ma banuiti ca am gasit-o altfel decat din intamplare. La ce burtica am agonisit deja (ce frumos o spun, cum imi mai protejez eu psihicu’, auzi la mine, burtica…), chestia asta mi-e la fel de accesibila ca o partida de amor oral cu Seherezada in Biroul Oval.

Revenim. Unul dintre cei care au postat review-uri pe Amazon isi incepe cronica de carte in felul asta:

Well what can I say, I couldn’t wait to get my hands on the item and really get to grip with the basics of self fulfillment.

Asta cu self fulfilment mi s-a parut demna de mentionat, dementiala de-a dreptul, si de aici ideea articolului de fata.

Procentual, 1 la suta dintre barbati pot sa-si faca autofelatie. Asta cu procentajele ma da intotdeauna peste cap. Nu pot sa nu ma gandesc, spre exemplu, ca in lista mea de messenger ar trebui sa fie 2 insi care pot face chestia asta. Din punct de vedere al profilului psihologic, ar trebui sa fie mai multi, eu banuiesc, dupa comportament, vreo 6. Insa nu poti sa bagi mana in foc pentru niciunul, si nici macar sa il intrebi – nu de alta dar daca zice unul “da”, tot nu-l crezi fara demonstratie… Apoi, ma gandesc ca astora mai mici de inaltime ar trebui sa le fie mai usor, ca ajung mai usor. Ca sa ma intelegeti mai bine, uitati-va la Boc. E ca, odata identificat, individul devine un suspect de mana intai? Sau sa fie slab si sa faca sport foarte frecvent – cum e Mircea Badea. Avand in vederea ca si emisiunea si-o face singur si in direct, se pare ca avem un alt candidat calificat in finala. Sa nu mai vorbim de faptul ca emisiunea se numeste “In gura presei”. Presei pe naiba Gata. Trebuie sa revin din nou la subiect.

Si vine acum vorba, in acest articol haotic pe care nu am de gand sa-l rescriu, de Ron Jeremy, un actor de filme porno care a devenit celebru pentru ca a reusit intr-unul din filmele in care a a aparut sa si-o ia in gura, ca sa ne exprimam foarte plastic (plastic rau!). Ia uitati-va cum arata asta acum – zambetul asta pare sa spuna multe, nu-i asa?- (foto via wikipedia):

=)) Este? Va dati seama ca mustata lui nu e ceea ce pare, nu?

Asa. Tipul proclama ca lungimea penisului din dotare bate undeva la 25 de centimetri, ceea ce cam explica si chestia aia cu cei 1% care reusesc sa ajunga sa se autopolenizeze. Acuma, datorita faptului ca s-a ingrasat, asta zice ca abia mai poate sa isi pupe instrumentul pe crestet . Mi se pare foarte trist. E un fel de impotenta, nu-i asa? E ca si cand ti-ai asuma, de aici incolo, o relatie platonica cu tine insuti (.

E ca si cand ai muri de sete si nu poti  sa atingi paiul decat cu varful limbii , dar nu poti sa pui si botiqul sa tragi cu nadejde din el… Sa-ti ostoiesti setea, cum ar zice Ispirescu. Ce mai, tristete mare!

In loc de concluzie, o sa va arat o fotografie de la manastirea Sta. María de Yermo, manastire catolica datand din secolul IX,

si inca una de la San Pedro de Cervatos [acelasi link ca mai sus].

Asta in caz ca v-a trecut prin cap ca autofelatia ar fi o fita de ultima ora, un nou trend. Poate fi, cel mult, o dovada a faptului ca originile consumerismului pot fi gasite cu multe secole in urma. Sau, sa fim si mai corecti, e vorba de AUTOCONSUMERISM, consumerismul din ziele noastre nefiind altceva decat un eufemism jalnic.

Si gata pentru azi.

Va pup cast pe crestet!

Vorbim…

P.S. Pentru un articol cat de cat mai serios decat cel de fata, va dau si linkul de wikipedia

As fi vrut sa va dau doua mostre comparative, asa, de parfum, sa va indemne sa dati click, insa nu pot sa pun poze decat de la Ezra. Romanul are blocata salvarea de fotografii din browser (poti da print screen, dar vrea omul sa spuna ceva prin blocare, si ii respect dorinta fara sa-l admir pentru asta). Celalalt si-a pus linkul pe poza si se lasa downloadat. Super cici, de bun simt. Oricum ma stiti ca nu fur poze, dau intotdeauna backlink, alea alea.  Dar deh, asa suntem noi- cu cat suntem mai saraci si mai hoti, cu atat ne e frica mai tare sa nu fim furati. Ii spun pe aceasta cale lui Narcis asta al nostru ca, in cazul de fata, ar avea ce fura de la Ezra (desi probabil nu ma va auzi vreodata).

Vorbim

Nu ne ramane decat sa tragem concluzia ca prima oara i-a placut si ca…  mai vrea o data.  Dupa  Woodman, omul care s-a filmat facand sex cu 3000 de femei, astazi ne propune un subiect mai de corazon. Pe naiba! Sigur o sa iasa din nou scandal.

Sexul, o dependenta ca oricare alta

Cand se vorbeste despre sex si dependente, majoritatea oamenilor pe care i-am intalnit, se ascund fara sa se gandeasca la un motiv anume. E vorba mai mult de un reflex, despre care cred ca e foarte greu de controlat. Intr-o oarecare masura, imi explic unele reactii negandite, dar cand vine vorba de simple vorbe, nu pot concepe de ce n-ai putea fi deschis. Haide sa dau niste exemple clare. Il inteleg pe cel care se jeneaza intr-un vestiar plin de culturisti transpirati, dar nu il inteleg pe cel care se jeneaza cand se deschide o discutie legata de sex.

In Olanda spre exemplu, viata decurge altfel. Femeile cauta barbatii, ba chiar ii roaga sa le accepte. In limbajul nostru denaturat, spunem ca “femeile se antureaza”. Partea pe care noi nu o intelegem este ca din acest joc nimeni nu are de pierdut. In final, corpurile nostre sunt ca niste eprubete. Tot ce tine de sex, s-a demonstrat stiintific ca este in proportie de 99% chimie.

Sexul stimuleaza productia de dopamina si serotonina. Endorfinele, adica hormonii fericirii, aduc omul intr-o stare de euforie. Toti cei care si-au lipit burtile de persoana “iubita”, stiu exact despre ce vorbesc. Organismul are o explicatie chimica, la fel ca si comportamentul celor care folosesc diferite substante pentru a fi fericiti. Pana in momentul in care sunt mai puternici decat substantele, nimic nu e mai presus de sex. Mai tarziu, isi schimba parerea….

Cei care raman insa “curati” se gandesc la sex ca la o placere suprema. Invidiaza porcul care sta 30 de minute intr-un orgasm, dar, cu timpul, incep sa se multumeasca cu o singura femeie. De ce? Tocmai pentru ca exact ca si atunci cand vine vorba de o substanta, femeile iti secreta o anumita canditate de serotonina. Cateodata prea multa, cateodata prea putina. Cunosti persoana cu care ai face sex indiferent de starea de spirit pe care o ai, sau chiar de locul unde te afli? Atunci esti dependent de acea persoana, in niciun caz indragostit. Cand va simtiti bine impreuna, indiferent daca faceti sex sau nu, atunci e vorba de dragoste. Tu ai iubit vreodata?

Foto: Sex Scars via Craveonline

Cum insa celui mai bun lucru de pe lumea asta i se spune echilibru, iata un mic cadou pentru toti cei care au suferit din cauza lipsei de misoginism din ultima vreme: versiunea publicitara a unui proverb musulman – unul cu un Mahomed si un munte.Enjoy!

P.S. Stiu o redactie intreaga care va saluta cu urale spotul: cea de la sport.ro. Salutare, all!

P.P.S. Va vine sau nu sa credeti, filmuletul mi l-a trimis o vajnica feminista, cunoscuta in lumea publicitatii fie sub pseudonimul Tante Agathe, fie sub nick-ul Queen Mom !

In caz ca nu stiati, melodia asta halucinanta / Paroles, paroles/ nu a facut furori in Italia in versiunea originala cantata in duet de Dalida/Delon, ci intr-o versiune cantata de Mina si Alberto Lupo. Nimic spectaculos pana aici. Numai ca in ’72 Celentano se baga si el in seama si canta cu Mina o varianta care pentru mine a exorcizat melodia de orice urma de branzoshenie (nu stiu cum naiba sa traduc “cheesy” – “patetism” nu inseamna in romaneste ce inseamna in engleza- in fine, astept sugestii). Daca melodia in cauza va emotioneaza si nu vreti sa-i pervertiti romantismul, nu dati click mai jos: e Diavolul!

P.S. Pentru mine Celentano e aici de doua ori mai simpatic pentru ca am un prieten care se comporta foarte asemanator atunci cand o ia pe untdelemn. Chiar am fost socat de cat de mult seamana la mimica si la gesturi in secventa asta. Exista insa si o mare diferenta: nu-l vad deloc pe Celentano urland pe la chefuri “Pe mine ma cheama Dan / Si-am jucat in Sandokan….”

Va promisesem oarecum la ultimul post ca o sa va spun ce “pas” aveam. Nu stiu cat de curiosi ati fost/nu prea tare, cred- sper/cert e ca aproape am uitat ce vroiam sa va spun. De fapt nu am uitat, dar mi-am pierdut entuziasmul inchizitorial pe care il aveam atunci, entuziasm declansat si de vizionarea filmuletului in cauza. Sa vedem daca a mai ramas ceva. O sa va spun o poveste ce seamana foarte mult cu un scenariu. Sa-i spunem… VAMA SOFITEL. Ia sa vedem ce se intampla.

Bar – cu terasa afara. La fel de bine poate fi un restaurant de cateva stele bune. Regizorul e liber sa aleaga in functie de tipologia naturala a actorilor pe care ii are la indemana. Scenariul de mai jos va merge pe varianta terasa-sat de vacanta-litoral, putand fi adaptat usor si pentru un amplasament mai elevat.

Actiunea se petrece la una dintre mese, unde 4 tineri (pot fi si 2 sau 3), destul de bine dispusi, tocmai s-au asezat. Unul dintre ei este usor mai in varsta si se vede ca este exemplarul alfa.  E foarte sigur pe el, rade cel mai zgomotos, are cel mai tare telefon dintre cei patru (2 sau 3) si cheile cu telecomanda ale unei masini peste medie. Nu e neaparat nevoie sa aiba bluetooth in ureche. Sta in scaun foarte lasat pe spate. Le spune celorlalti, ca si cand ar fi un fleac – lucru contrazis de privirea lui – ca pot comanda orice, pentru ca va plati el: “e placerea mea”.

O scanteie de dispret pare sa apara in ochii unuia dintre cei 3 , dar se preface la randul lui ca e un fleac si-i face jocul. Se hotarasc – surprinzator – sa comande toti aceeasi bere - cea mai ieftina- …intamplator sau nu (lasam la latitudinea publicului sa decida) . Bine, ar trebui sa spunem ca e foarte probabil ca, inainte de asta, exemplarul Alfa a cerut Corona cu lime si pufnind (aparent usurat) la auzul vestii ca ditamai barul dintr-un sat uitat de lume la malul marii nu are asa ceva, isi ingusteaza ochii ca si cand si-ar aduce aminte de vremurile in care putea, student fiind, sa bea si Bergenbier, si, proustian, isi comanda si el ce au comandat si ceilalti (celalalt?), nepronuntand numele odios al berii vulgare.

Intra in scena chelnerita.

O fata vadit obosita, vadit nemultumita de ceea ce face, cu mintea in alta parte, cu privirea absenta, isi noteaza ceva cu un pix ieftin intr-un carnetel soios.

Este momentul in care Alfa se transfigureaza. Este momentul LUI. Il recunoaste. Isi trage aer in piept, o prinde pe chelnerita de mana si, privind fix in ochii ei, o intreaba cum o cheama.

- Elena (sa zicem), imi scrie si pe piept.

- Dar cum as indrazni sa ma uit la pieptul tau generos cand ai niste ochi atat de frumosi, Elena?! spune alfa aparent jignit.

Eu ma numesc Alfa si cred in destin. Ba, mai mult, uitandu-ma in ochii tai atat de adanci am inceput sa cred in dragoste la prima vedere!

Uite, sa nu mai lungim inutil discutia. De cand te-ai indreptat spre masa noastra, te-am vazut mergand la bratul meu spre altar. Stiu deja ca o sa ne casatorim si o sa avem multi copii, si ca o sa razi multi ani de-acum incolo povestindu-le tuturor cum ai crezut ca glumesc in seara in care ne-am cunoscut. Ce zici, te pui impotriva destinului si refuzi sa-mi dai numarul tau de telefon, sau ne acorzi amandurora o sansa la fericire?

Fata, nauca, refuza sa-i dea numarul, zambindu-i mecanic. El  ameninta ca o sa i-l ceara toata noaptea. Discutia se prelungeste jenant de mult pentru ceilalti 3 din afara ei. In cele din urma fata pleaca.

Pe fata lui Alfa se citeste victoria.

Pe fata celorlalti de la masa se pot vedea:

1. Dispret

2. Un zambet fals

3. Greatza

Fata aduce berile. Alfa reincepe acelasi discurs, modificand pe ici pe colo cateva cuvinte. Scena se repeta de fiecare data cand fata mai aduce un rand.

Spre dimineata, cei patru se hotarasc sa mai ceara inca un rand, ultimul. Alfa, nesigur si cu privirea tulbure, ii face semn chelneritei sa se apropie. O ia de mana si o intreba, uitandu-se undeva pe langa ochii ei: “Cum ziceai ca te cheama?” si, fara sa mai astepte ca ea sa raspunda, mai cere inca 4 beri si nota de plata, intorcandu-i spatele.

Elena se indeparteaza de masa cu un zambet si mai mecanic.

Cut.

Aici ar trebui sa-mi justific nesimtirea de a va pune sa cititi o chestie (suna suficient de neutru?) atat de lunga. Dar n-o voi face. O sa va intreb doar daca  sunt eu un ghinionist caruia i se intampla sa vada asa ceva (bine, cu variatii infinite gen ghiseu de posta, controloare, vanzatoare, secretara samd) cam o data la o luna sau este ceva banal? Si daca ar trebui sa nu mai astept momentul in care vreuna dintre cele tintite de asemenea declaratii goale sa reactioneze pe masura, daca nu pentru a se apara pe ea,  macar pentru a apara CUVINTELE care n-au nicio vina ?…

De fapt, stiti ce? Sa ramanem azi cu filmul. Chiar daca reusesc sa scriu ceva misto, ar fi prea mult. Data viitoare va spun si care era pasul  meu…

Asa. Uite:

P.S. Multumesc lui Dragu pentru link!