Written by In primul rand, imi pare rau de pauzele mari pe care le-am luat in ultima vreme. Am avut o relatie extraconjugala cu un virus, de care am reusit sa scap fara complicatii – sper. Oricum, relatia noastra, desi scurta, a fost una intensa, avand in vedere ca vreo doua saptamani am fi putut turna un serial XXX care s-ar fi intitulat fara pic de jena “Deep throat viral penetration” ["Viroza", n.tr.] 
Va promisesem oarecum la ultimul post ca o sa va spun ce “pas” aveam. Nu stiu cat de curiosi ati fost/nu prea tare, cred- sper/cert e ca aproape am uitat ce vroiam sa va spun. De fapt nu am uitat, dar mi-am pierdut entuziasmul inchizitorial pe care il aveam atunci, entuziasm declansat si de vizionarea filmuletului in cauza. Sa vedem daca a mai ramas ceva. O sa va spun o poveste ce seamana foarte mult cu un scenariu. Sa-i spunem… VAMA SOFITEL. Ia sa vedem ce se intampla.
Bar – cu terasa afara. La fel de bine poate fi un restaurant de cateva stele bune. Regizorul e liber sa aleaga in functie de tipologia naturala a actorilor pe care ii are la indemana. Scenariul de mai jos va merge pe varianta terasa-sat de vacanta-litoral, putand fi adaptat usor si pentru un amplasament mai elevat.
Actiunea se petrece la una dintre mese, unde 4 tineri (pot fi si 2 sau 3), destul de bine dispusi, tocmai s-au asezat. Unul dintre ei este usor mai in varsta si se vede ca este exemplarul alfa. E foarte sigur pe el, rade cel mai zgomotos, are cel mai tare telefon dintre cei patru (2 sau 3) si cheile cu telecomanda ale unei masini peste medie. Nu e neaparat nevoie sa aiba bluetooth in ureche. Sta in scaun foarte lasat pe spate. Le spune celorlalti, ca si cand ar fi un fleac – lucru contrazis de privirea lui – ca pot comanda orice, pentru ca va plati el: “e placerea mea”.
O scanteie de dispret pare sa apara in ochii unuia dintre cei 3 , dar se preface la randul lui ca e un fleac si-i face jocul. Se hotarasc – surprinzator – sa comande toti aceeasi bere - cea mai ieftina- …intamplator sau nu (lasam la latitudinea publicului sa decida) . Bine, ar trebui sa spunem ca e foarte probabil ca, inainte de asta, exemplarul Alfa a cerut Corona cu lime si pufnind (aparent usurat) la auzul vestii ca ditamai barul dintr-un sat uitat de lume la malul marii nu are asa ceva, isi ingusteaza ochii ca si cand si-ar aduce aminte de vremurile in care putea, student fiind, sa bea si Bergenbier, si, proustian, isi comanda si el ce au comandat si ceilalti (celalalt?), nepronuntand numele odios al berii vulgare.
Intra in scena chelnerita.
O fata vadit obosita, vadit nemultumita de ceea ce face, cu mintea in alta parte, cu privirea absenta, isi noteaza ceva cu un pix ieftin intr-un carnetel soios.
Este momentul in care Alfa se transfigureaza. Este momentul LUI. Il recunoaste. Isi trage aer in piept, o prinde pe chelnerita de mana si, privind fix in ochii ei, o intreaba cum o cheama.
- Elena (sa zicem), imi scrie si pe piept.
- Dar cum as indrazni sa ma uit la pieptul tau generos cand ai niste ochi atat de frumosi, Elena?! spune alfa aparent jignit.
Eu ma numesc Alfa si cred in destin. Ba, mai mult, uitandu-ma in ochii tai atat de adanci am inceput sa cred in dragoste la prima vedere!
Uite, sa nu mai lungim inutil discutia. De cand te-ai indreptat spre masa noastra, te-am vazut mergand la bratul meu spre altar. Stiu deja ca o sa ne casatorim si o sa avem multi copii, si ca o sa razi multi ani de-acum incolo povestindu-le tuturor cum ai crezut ca glumesc in seara in care ne-am cunoscut. Ce zici, te pui impotriva destinului si refuzi sa-mi dai numarul tau de telefon, sau ne acorzi amandurora o sansa la fericire?
Fata, nauca, refuza sa-i dea numarul, zambindu-i mecanic. El ameninta ca o sa i-l ceara toata noaptea. Discutia se prelungeste jenant de mult pentru ceilalti 3 din afara ei. In cele din urma fata pleaca.
Pe fata lui Alfa se citeste victoria.
Pe fata celorlalti de la masa se pot vedea:
1. Dispret
2. Un zambet fals
3. Greatza
Fata aduce berile. Alfa reincepe acelasi discurs, modificand pe ici pe colo cateva cuvinte. Scena se repeta de fiecare data cand fata mai aduce un rand.
Spre dimineata, cei patru se hotarasc sa mai ceara inca un rand, ultimul. Alfa, nesigur si cu privirea tulbure, ii face semn chelneritei sa se apropie. O ia de mana si o intreba, uitandu-se undeva pe langa ochii ei: “Cum ziceai ca te cheama?” si, fara sa mai astepte ca ea sa raspunda, mai cere inca 4 beri si nota de plata, intorcandu-i spatele.
Elena se indeparteaza de masa cu un zambet si mai mecanic.
Cut.
Aici ar trebui sa-mi justific nesimtirea de a va pune sa cititi o chestie (suna suficient de neutru?) atat de lunga. Dar n-o voi face. O sa va intreb doar daca sunt eu un ghinionist caruia i se intampla sa vada asa ceva (bine, cu variatii infinite gen ghiseu de posta, controloare, vanzatoare, secretara samd) cam o data la o luna sau este ceva banal? Si daca ar trebui sa nu mai astept momentul in care vreuna dintre cele tintite de asemenea declaratii goale sa reactioneze pe masura, daca nu pentru a se apara pe ea, macar pentru a apara CUVINTELE care n-au nicio vina ?…
Din nefericire “masculii” de acest gen sunt des intalniti. Si tot din nefericire, tintele, de cele mai multe ori nu reactioneaza:
1. unora le place
2. unora le este jena, nu au destula personalitate sau tupeu
3. unele dintre ele sunt obligate sa se abtina, probabil din cauza unui cod de conduita impus de locul in care lucreaza
4. unele sunt imune, dezinteresate de orice replica “acida” a cuceritorilor.
Ar mai fi ceva, un personaj cu un asemenea comportament este posibil sa devina agresiv in dialog, dar si fizic. Poate acesta e un motiv in plus pentru care, de multe ori, nu exista reactii.
Bun venit, Anamaria.
Pe asta cu placutul nu am luat-o in calcul. Ceea ce ma face sa ma intreb destul de serios daca nu cumva ceea ce vad nu se petrece cumva numai in capul meu. Oricum, tot ceva inestetic s-ar zice ca e.
In schimb – la “conduita” de lucru m-am gandit si eu. Din 2 perspective. A insului care ataca si care crede ca este o mare scula, ca “i-a luat maul” fetei in cauza, cand de fapt ea nu-i raspunde ca sa nu fie data afara. Si inca o data din prisma angajatorului care impune angajatilor o conduita de genul “clientul nostru – stapanul nostru” – cand, de fapt, nu este vorba de o relatie de robie, ci de un parteneriat. Ceea ce tradeaza o mentalitate de sclav a patronului. Si de aici mi se pare stupid sa accepti ca sef un sclav…
Ideea cu placutul mi-a venit nu foarte demult, cand incercam sa-mi explic de ce fete frumoase, unele inteligente si cu o situatie financiara ok, accepta alaturi un mascul de genul celui din articolul tau. Si atunci, printre raspunsuri a fost acesta, ca unora le plac barbatii puternici, putin agresivi, care inspira cumva frica si in fata carora ele se “supun”; un fel de autoritate pe care o accepta de bunavoie si cu buna stiinta. E putin exagerat ce spun, cuvintele sunt cam dure, dar rationamentul cred ca sta in picioare.
Bine, nu prea are legatura 100% cu ce spui tu, dar imi aduc aminte de un rationament al lui Marin Preda, parca din “Viata ca o prada”, in care spunea ca fetele foarte frumoase au un mare handicap. Acela ca intimideaza pe cineva cu bun simt si tocmai de aceea ajung de obicei la bratul unui mitocan care e sigur pe el. Acum, deh, siguranta asta de sine cred ca da bine nu numai la frumusetile rapitoare, e ceva instinctual. Dar intelectual e abia atunci cand poti diferentia o siguranta de sine data de ceva exterior – cum sunt banii, de obicei – de o siguranta interioara bazata pe o bruma culturala, puterea de a fi sincer, dorinta de a trai cu sens, curajul de a iubi si altele asemenea care suna la fel de maret…
Da, ai dreptate. Dar siguranta de sine nu trebuie confundata cu nesimtirea si tupeul. Oricum ele se combina foarte bine oricum.
*fara “oricum” la sfarsit ::)))